SUA suspendă asistența de securitate acordată Pakistanului. Motivul deciziei anunțate de Departamentul de stat

SUA suspendă asistența de securitate acordată Pakistanului. Motivul deciziei anunțate de Departamentul de stat
Publicat: 05/01/2018, 07:39

Anunțul Departamentului american de Stat subliniază nemulțumirea Washingtonului față de lipsa de cooperare a Pakistanului în privința luptei împotriva rețelelor teroriste din regiune. Cu toate acestea, Departamentul de Stat al SUA nu a precizat suma exactă care nu va mai fi acordată Islamabadului.

Potrivit unor surse din interiorul Pentagonului, SUA vor retrage o asistență financiară acordată Pakistanului în valoare de peste 255 de milioane de dolari.

„Astăzi putem confirma că suspendăm asistența de securitate acordată Pakistanului până când Guvernul pakistanez va lua măsuri deciive împotriva talibanilor din Afganistan și a rețelei Haqqani. Considerăm că aceste grupuri destabilizează regiunea și comit atacuri împotriva personalului american”, a declarat Heather Nauert, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

La începutul acestei săptămâni, președintele SUA, Donald Trump, s-a arătat nemulțumit de sprijinul financiar acordat de SUA Pakistanului.

„Statele Unite au oferit în mod prostesc Pakistanului peste 33 de miliarde de dolari drept ajutor în ultimii 15 ani, iar ei ne-au oferit la schimb minciuni și înșelăciuni, considerând că liderii noștri sunt proști. Pakistanul oferă un refugiu sigur teroriștilor pe care îi vânăm în Afganistan”, a transmis Trump, prin intermediul contului de Twitter.

Relațiile dintre Islamabad și Washington au fost tensionate în ultimii ani, în contextul presupusului sprijin acordat de Pakistan pentru militanții rețelei Haqqani, care sunt aliați cu talibanii afgani.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Cel mai mare atac ucrainean de la începutul războiului. Peste 100 de drone au lovit...
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Scandal cu protecția copilului la poarta Claudiei Pătrășcanu. Gabi Bădălău acuză că nu a fost...
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×